Întrbarea mă bântuie de aseară, după ce am urmărit la
B1 emisiunea junelui Nelu Barbu cu marele analist. Nu ştiu cum se rătăcise
pe-acolo şi unul ce încă îşi zice, Dan Pavel...
Nu numai că maestrul nu s-a dat pe spate, ca toţi
ceilalţi, comentând subiectul meciului transmis cu o seară înainte la Antena 3,
dintre premier şi pastorul protestant,(nu mă pricep la religii, îl ştiţi; „părintele”
protestatarilor din piaţă...), dar ne-a uimit încă o dată, încercând să ne lămureasca
despre evidenţa faptului că găina, n-a precizat dacă era aceeaşi, a născut cu
adevat pui vii.
Nu mă situiez nicidecum printre cei care i-au cântat
lui MRU prohodul, atunci când acesta a hotărât să meargă la gâde punânduşi
capul pe tocător în ringul de la antenă şi nu m-a surprins total nici măcelul
administrat, când s-au răsturnat planurile. De mirare cum unii au putut gândi
că acolo în ring va fi un meci de box, chit că înainte de pauză, am aflat pe
surse, Dana Grecu se dezbrăcase ca la marile gale. N-a mai urcat în ring până
la urmă n bikiny, să anunţe ultima repriză, în baia de aplauze a spectatorilor înfierbântaţi.
A rămas în culise să-i facă pastorului respiraţie gură la gură.
Nu insist să definesc tipul de confruntare; a fost un
meci între categoria Muscă şi categoria Dex. Musca bâzie, zboară _ dexul e mult
mai greoi, cum să alergi după muscă eventual s-o omori, astea erau premizele.
Dracu la pus pe gâde să vrea să citească cuvântul ăla din
(sau dintre?) paginile dexului!
I-a căzut
Dexul în cap de-a rămas ca o găină lehuză după ce născuse puii vii.
Pănă la urmă vorba lui Cârstoiu, ciudoasă: „Noi ce-am
câştigat? Măi oameni buni e un premier abscons, periculos, din câte ştie nu ne-a spus nimic!”
Dar să revenim la oracolul nostru. Ce-o fi cu el? Să
fie poziţia lui schimbată opusă valului doar deontologică, profesională? Simte
ceva, de-a trecut la opoziţie? E, invidia că MRU-ul are dexul mai mare? O fi supărat că n-a
venit primul ministru, primul la el în emisiune, (s-a dus la papistaş) să-l ungă
cu mir? O fi având ceva spaime sub acoperire şi ăsta le ştie? La pus Băsescu să-l
încerce?
Pare circumspect, aşa de la-nceput. Îmi pun întrebări.
Caut şi eu ca maestrul în subtext o ştire.