Si amintirile dor.....

Cerul i se părea straniu, cu stelele curgând impreună cu timpul. Doar luna schiomonosită de răutatea, de stupiditatea oamenilor părea la fel ca in urmă cu o lună. Îşi căuta steaua norocoasă în Carul Ursei Mari..., dar steaua se stinsese o dată cu trecutul ei.
S-a aşezat obosită în parcul pustiu şi aducerile-aminte o invăluiră. Era un inceput de primăvară nerăbdător, cu oameni grăbiţi şi veseli, deşi cerul părea mai trist ca cel de anul trecut. O pasărea mai ofta pe-o creangă abia inmugurită şi oful ei se înălţa spre ceruri in mii de cascade, obosind-o.
Viaţa o chema în adâncurile ei tumultoase, în cazanul acela uriaş în care mocirla şi sublimul se contopesc continuu.
În acea zi îmbietoare de primăvară a simţit pentru prima oară cum în piept, în dreptul inimii, se împlântă ca un cuţit tăios o durere adâncă. Doar pentru o clipă. Totul a inceput să i se învârte în jur ca la "Roata Norocului" şi nu a mai stiut nimic.
Aşa a început lungul drum al nopţii către ziuă.
S-a trezit pe un pat de spital strâmt, neprimitor, care-i dădea fiori reci. Prin geamul deshis, primăvara intra duşmăoasă, invingând-o. Uşa se deshide brusc şi in rezervă intră doctorul Botez cu o suită gălăgioasă de studenti