Rugaciunea de MIHAI EMINESCU

Rugaciunea unui dac

Mihai Eminescu

Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici samburul luminii de viata datator,

Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeauna,

Caci unul erau toate si totul era una;

Pe cand pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata

Erau din randul celor ce n-au fost niciodata,

Pe-atunci erai Tu singur, incat ma-ntreb in

sine-mi:

Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii

Si din noian de ape puteri au dat scanteii,

El zeilor da suflet si lumii fericire,

El este-al omenimei izvor de mantuire:

Sus inimele voastre! Cantare aduceti-i,

El este moartea mortii si invierea vietii!

Si el imi dete ochii sa vad lumina zilei,

Si inima-mi implut-au cu farmecele milei,

In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers

Si-n glas purtat de cantec simtii duiosu-i viers,

Si tot pe lang-acestea cersesc inc-un adaos:

Sa-ngaduie intrarea-mi in vecinicul repaos!

Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila,

Sa binecuvanteze pe cel ce ma impila,

S-asculte orice gura ce-ar vrea ca sa ma rada,

Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida,

S-acela intre oameni devina cel intai

Ce mi-ar rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatai.

Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec,

Pan' ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrimi e sec,

Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,

C-ajung pe mine insumi a nu ma mai cunoaste,

Caci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,

Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o

Cand ura cea mai cruda mi s-ar parea amor...

Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor.

Strain si far' de lege de voi muri - atunce

Nevrednicu-mi cadavru in ulita l-arunce,

Si-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa

Ce-o sa amute canii, ca inima-mi s-o rumpa,

Iar celui ce cu pietre ma va izbi in fata,

Indura-te, stapane, si da-i pe veci viata!

Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc.

Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc.

Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,

Spre ura si blestemuri as vrea sa te induplec,

Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma

Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!