Întrebarea repetitivă, „ai citit cartea lui Oreste?” m-a determinat să o răsfoiesc, mergând pe principiul de a nu ignora invitaţiile voalate la o anumită „petrecere”, pentru care nu am găsit în timp util, scuza ideală. Astfel, în momentul în care am hotărât să cercetez subiectul, am primit volumul de la o cunoştinţă: „pe mine nu m-a convins”. Nu am dezvoltat conversaţia, nu aveam nici timp şi nici răbdarea cuvenită să-i explic că această carte nu a fost scrisă pentru a convinge pe nimeni, la nimic...
Şi am purces pe firul temei centrale, al codului, intrând în jocul de marketing lansat, cu ceva timp în urmă, de Dan Brown (cel care a cucerit piaţa editorială cu o carte catastrofală ca stil, dar magnifică prin tema abordată, dichisită cu stratul diafan al pudrei subliminale), dar nu am identificat un cod personal(izat), ci doar fragmente universal valabile, strânse, buchet, într-o compilaţie elaborată şi în mod voit alambicată. Un pic din toate, asemeni unui cuprins explicat al unui posibil tratat.
Prin text (îşi) răspunde acelor întrebări existenţiale, ce-şi au culcuşul în spaţul ezoteric, trezindu-le la viaţă în conştiinţa colectivă. S-a pariat pe falsa permisivitate a misterului, transformat, abracadabric, într-un motan răsfăţat de publicitate fiindcă ştie să facă tumbe, distrând, în disperare de cauză, audienţa.*
* continuare text> http://tarotikon.blogspot.com
Continue ►
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu