Un produs Blogger.

INTERVIU: Pasarea cetii si controlorul de trafic în dialog

Dai dovada de simpatie?

Iti place acest post?

1. Cu cine avem onoarea să ne prezinte câteva frânturi din experienţa sa de blogger ?
Numele meu: Ion Toma Ionescu. http://pasareacetii.blogspot.com/ . Experienţa de bloger nu are anvergura unui avion, nici măcar a unei păsări cum aş dori. Poate pentru că zborul în
ceaţă e greu de stăpânit, şi pe radare. Tehnic vorbind, nu posed stiinţa şi instrumentele controlorilor de trafic, cei care scruteaza cu condescendenţă, de la înaltimea poziţiei lor în ZeList. Sincer să fiu nici nu mi-aş dori. Ar trebui să faci cocesii publicului îndoielnic, să te dezbraci de decenţă, să-l înjuri pe Basescu, alături de Ponta si Crin, de 5 milioane de ori pe zi.


2.Blogul s-a transformat pe rând de la o simplă pagină de internet la o adevărată opinie marcantă în viziunea online. Cum se numeşte blogul tău? De când ai acest blog?
Pagini pe internet am oferit mai întai, (de vre-o zece-cinsprezece ani încoace) siteului AGONIA- POEZIE.RO. Din aceasta întâmplare au prins substanţă două cărţi de poezie de care sunt mulţumit.
Făcusem copii, sădisem si pomul cu siguranţă, doar cu casa stăteam mai rău. Cărţile m-au adunat de pe drumuri, cănd le-am zidit.
Cu blogul? Ce mi-am zis? Dacă-mi fac un blog, mai construiesc o casă, poate de proză de data asta. Nu ştiam că vor veni aştia din guvern cu majorarea impozitelor…
Pun cărămidă necontenit din 2008, dar e greu de înălţat recunosc, cu pretenţia să şi zboare, cum mi-am dorit _ Pasărea ceţii


3.Cum îţi descri blogul în fix 10 cuvinte?
Întâmplător am o poezie potrivita, din numai zece cuvinte:


"Suntem numai frunza
pândind dezrădăcinarea luminii
semn de mare călătorie"


4.Care crezi că este cea mai bună modalitate de a atrage cititorii , implicit de a avea trafic pe blog?
Sinceritatea zicerii si substanţa. Te înscri la cuvânt doar când ai ce spune, altfel eşti un papagal de parlamentar (potenţial) ce-ţi mâzgăleşte zilnic cu semnătura lui anagramată şi şleampătă, pe ecranul televizorului, buletinul tău alb, imaculat, de vot. Este viziunea unei aspiraţii de neatins.


Dacă vrei trafic cu tot dinadinsul, trebuie să scri zilnic şi să te plasezi în zone de interes, să-ţi faci prieteni cu care sa te susţii reciproc şi dacă reuşeşti să-ţi formezi un stil de comunicare cu un limbaj rezonabil,decent, sigur se va lărgi culuarul celor care aleg să revină totdeauna pe blogul tau, să-ţi citească opiniile. Doar aceştia contează.


5.Ce însemnă a scrie pe blog atunci cand ai postat primul articol în blog?
Eşti totdeauna singur când scri. Tu, şi personajele pe care le creionezi, pe care
încerci să le cunoşti şi să le dai conţinut. Te amesteci în acel aluat, cu sudoarea ta şi
proprile-ţi frânturi de gânduri.


Când pui pe tarabă ce a ieşit şi nu gustă nimeni, insatisfacţia te doboară, şi te retragi în turnul tău de fildeş. Dimpotrivă, dacă prăvălia se umple şi clienţii caută să intre în vorbă cu tine, sporovăiala e placută şi deja imaginezi un nou început.


6.Ce ai înţeles în plus faţă de acea perioadă de început când ai scris primul articol faţă de astăzi, când eşti la al n-lea articol postat în blog?
Am înţeles că trebuie să laşi de la tine, să faci şi concesii, să faci gălăgie, altfel
rămâi singur.


Dar trebuie să te recunoşti, important, când te uiţi în oglindă.


7.Ce sfaturi ai oferi unei persoane care şi-ar începe astăzi un blog si ţi-ar cere nişte sfaturi ( nu fi zgârcit cu răspunsul la această întrebare )
Multă răbdare, respect pentru cuvânt, textele scurte, vioaie, fotografii de impact şi,
mare atenţie la titluri. În titlu se pune laţul, sau lasoul cum vrei sa-i zici. Daca nu cer prea mult, şi puţină ordine, nu ca la mine pe blog!... Şi mai e ceva important, trebuie ponderat elanul de început, când vrei să faci totul de-odată, să aduni în pagină o mie de gadgeturi sau alte instrumente pe care nu le şti. dar crezi că fac bine.


E timp; pas cu pas, zi după zi, azi nu e mâine.
Şi-n viaţă, te desparţi greu, apoi, de obiectele inutile.


8.Care este tema centrală despre care ai vrea să vorbeşti în postări si discuţii mai dese?


Tema centrala?... Oricum sunt eu, acolo. Cel care privesc cumva de sus, ca o pasăre în cercuri largi, dând din aripi în zadar, căci niciodată ceaţa din jurul tău nu dispare, doar când vine noaptea.


9.Aceste răspunsuri se vor posta in 99boguri şi dorim ca acest articol să poarte un titlu ales de tine.Ce titlu ai pune acestui set de întrebări?
Pasărea ceţii şi controlorul de trafic în dialog


10.Te rog scrie o întrebare la care să răspundă şi următorul chestionat în ancheta din 99bloguri
Ce ţi-ai dori dacă ar fi posibil: un blog echipat cu toate instrumentele standard în funcţiune, aşteptând doar sa-ţi preia scriitura, sau un blog de la zero în care fiecare aplicaţie să fie chinuită cu mâna şi imaginaţia ta ?

Din partea casei:

2 comentarii:

Diete Verbale spunea...

Multumesc ca ai desprins o urma de interes din experienta ta direct in online prin portita 99bloguri.

Ion Toma Ionescu, Pasarea cetii spunea...

Prin raspunsuri chiar mi-am clarificat niste ganduri. As fi bucuros ca ele sa starneasca
interesul...

Trimiteți un comentariu

Advertisements

Advertisements