De ce? Pentru ca...

Definitia mea pentru “a judeca oamenii din jur”: “a raporta comportamentul celuilalt la propriile dogme de viata si comportament, la propriile conceptii, neacordarea libertatii si proasta gandire in final, ca restul trebuie sa fie la fel ca noi, pentru a fi buni” – lucru total incorect, deoarece niciunul dintre noi nu reprezinta un etalon, nici macar o majoritate.

Ce bine ar fi sa nu mai existe “de ce” si “pentru ca”- ii spuneam iubitului meu intr-o seara cand ne plimbam cu masina.
“De ce?” ma intreaba el. “Pentru ca” sunt doua lucruri stupide. Primul e o intrebare care nu face decat sa genereze alte intrebari.

Niciodata nu vei primi un raspuns satisfacator pornind de la un “de ce”. De fapt, atunci cand intrebi “de ce”, nu vrei un raspuns. E doar un fel de strigat la cer, un fel de afirmatie retorica cu o tonalitate mirata. Si atunci cand te mananca sa stii “de ce”, de fapt vrei sa sapi adanc, vrei sa afli ca nu ai ce sa afli, vrei sa-ti dovedesti ca nimic nu are logica si ca lumea e nebuna, sau ca tu esti nebun si ca nu exista nici o explicatie.
Esti avid dupa nici o explicatie! Spun asta “pentru ca” orice om cerebral stie ca nu mai conteaza “de ce”, dupa…

Ce conteaza de ce s-a intamplat ceva, atat timp cat deja s-a intamplat.
Actiunea a luat sfarsit, a fost deja facuta si terminata.

Gandeste-te: are vreun rost sa te intrebi “de ce”?
Singurul lucru pe care o sa-l afli e ca, de cele mai multe ori, a fost vina ta, normal, pe locul doi sta “asa a fost sa fie” si pe locul trei sta “nu stiu”.

Cititi mai mult pe Casa Cu Nuci