Marin

Nascut:10 iulie 1929.

Mai e un Marin, nume cu greutate, nu numai cel ce-a cules din praful drumului la Siliştea-Gumeşti moromeţi de lut şi i-a lustruit cu migală, dăruindu-le  viclenii şi luciri de diamant ce-ţi taie respiraţia.

Mai e un Marin, din Jugureni-Ulieştii de Damboviţa, rostogolind  cuvintele ca pe un şuvoi leneş de bolovani ce curge greoi, împiedicat, dar neostoit între maluri. Vai celuia ce i-ar fi stând în cale!

Opera lui nu are limpezimea celui mai iubit şi mai urât dintre pământeni, doar o vigoare aparte  şi o anumită iluminare a textului, care alături de vârsta şi dimensiunea consistentă a creaţiei (a strâns aproape 30 de cărţi),  face ca scaunul de patriarh al literelor şi sceptrul, în ţinuturile învrednicite cu harul Meşterului Manole, pe Argeş în jos, să-i fie pe potrivă.

       La 82 de ani Marin Ioniţă îşi duce crucea mândru, cu aceeaşi fervoare şi siguranţă de ţăran încăpăţânat care dezţelenea, 60 de ani în urmă, taina cuvântului în curtea Şcolii de literatură.

Rodul pământului, i-a trădat uneori răbdarea, iar  timpul i-a clătinat necruţător din convingeri, dar omul şi dascălul, a rămas alături de cei tineri să le încredinţeze şi să le cultive curajul.
       Cand am lansat prima mea carte la librăria Mihai Eminescu, a rostit şi pentru mine vorbe. Aşeza cărămizile, înălţand împrejur zidul casei. Ajuns la fereastră, m-a invitat să privesc dinlăuntrul ei, singur şi s-o visez împlinit. N-am ajuns să-i pun acoperişul. Alţii, grăbiţi, nenumăraţi şi-au terminat de mult casele. Un oraş întreg aşezat pe dealuri.

Azi, Patriarhul, cu bastonul în mână, face turul de onoare al oraşului, bate trotuarul, salutând în stânga şi-n dreapta, cu şapca lui albă ridicată deasupra capului, şirul de domniţe mijind la porţi. Cu domnii ar mai avea ceva de sfădit, s-ar mai încumeta la o trântă.

Multă sănătate domnule Marin Ioniţă !