Parca imi citesc propriile ganduri..

Imi place uneori sa o iau pe careri nebanuite ( pentru prima parte a calatoriei mele virtuale sunt atent la mine si parca ma vad si cum respir dar dupa aceea se rupe filmu`), careri online care au ca drum de plecare aceasta portita internauta numita blogosfera , prin link-uri - transmitatoare de informatii , posibil interesate - si ajung pe taramanuri in care sincer nu le cunosc , nu le stiu , si mai rau este ca nu vreau sa stiu ca am treut pe acolo.


Intinerariul de astazi s-a oprit la un fragment reprezentand o descriere lansata printr-un widget adaugat pentru fiecare blog blogspot si care poate numele "despre mine"- unii dintre cei care au blog de la blogspot cunosc aceasta optiune de adaugare.Mi-a atras atentia acest nene , Liviu Vasile ( vezi blog asybaris.blogspot.com ). El si-a denumit descrierea "Autocaracterizare, autocritica si angajament" si a scris:

Am incercat sa intarzii cat mai mult acest moment, am fost un avocat impotriva ideii de blog, impotriva exacerbarii publice a personalitatii. Se publica din ce in ce mai mult pana cand intr-o zi toti vom deveni publicisti si ne vom citi unii pe altii. Haos total. De ce am facut-o totusi? Cred ca din pura vanitate, ca toti ceilalti am orgoliul ideilor mele (cate sunt de fapt ale mele?), cred ca am ceva de spus si ca ceilalti ar trebui sa se infrupte din infinita mea intelepciune. Pe masura ce dispunem de mijloace din ce in ce mai avansate de comunicare cu atat creste gradul de autism public. Inchipuiti-va miliarde de enunturi lansate in mediul virtual, intotdeauna mai multe decat vor fi citite, o voce mai tare incercand sa le acopere pe celelalte, nevoia de "public", de ascultatori, o lupta oarba pentru a stii ca spui ceva, ca cineva, oricine, asculta. As fi vrut cenacluri, cafenele literare, reuniuni cu prieteni interesanti si diversi, brainstorming, ceai si cafea si documentare, conturarea unor curente de opinie, coagulare. Credeti ca e posibil? Hai sa incercam sau cel putin lasati-ma sa cred ca nu totul e pura vanitate si alienare.   

p.s. parca imi citesc propriile ganduri..