Tara, tara vrem ostasi!

Presupun ca toti am avut in copilarie un prieten foarte bun care ne era vecin de bloc/ casa, cu el/ea ne petreceam toate zilele de dimineata pana seara, uneori chiar si noptile ca nu ne culcam pana nu dadeam o repriza de plans ca vrem sa dormim impreuna, ori la noi ori la el/ea. 

O astfel de prietena am avut si eu si era vecina de vis-a-vis, era cu un an mai mare si avea un frate cu 4 ani mai mare ca ea. Ea, prin fratele ei, era biletul meu de intrare in gasca de la bloc, in jocurile lor. Altfel nu ma baga nimeni in seama, eram si ceva mai timida si uneori mai suparacioasa. Ma chinuiam sa ma tin dupa ei cand ne alergam printre blocuri in constructii, cand ne jucam "Pititea", Leapsa, "Tara, tara vrem ostasi!", "Tarile", "Ratele si vanatorii" si ajungeam in casa cu genunchii juliti. 

In week-end`ul asta am dat o fuga acasa, la Urziceni, nimic deosebit in asta, numai ca era ceva mai frig plus zapada si gheata si pustiul de pe strazi. Aveam impresia ca eram intr-un oras fantoma. Cand am intrat in bloc am vazut ca cineva se muta si am recunoscut imediat cine, dupa mobila de pe hol. Apartamentul prietenilor mei din copilarie s-a vandut. Stateam in hol cu ochii pe vizor (ca o baba) si ma uitam cum niste straini scoteau de acolo ce mai ramasese din prietenia si copilaria noastra.

Majoritatea prieteniilor din copilarie, ca si a mea de altfel, s-a erodat undeva prin liceu si terminat cand fiecare am plecat la facultate si nu ne-am mai intors prea des in orasul natal. 

Continuarea pe Punctul de pe "i"