IRIŞI

De multă vreme, înca din copilărie m-au impresionat irişii, care în satul meu creşteau pe şanţurile de pe marginea drumurilor.Revenind în satul meu, după o grămadă de ani, am regăsit aceeleşi imagini ce mi-au rămas undeva în suflet.N-am fost conştientă că imi lipsesc aceste flori minunate până nu le-am revăzut.Nostalgia lor a scos a iveală şi versurile:

De după gard se răsfrângeau

Culori albastre ca de cer

Ce mâinile parcă-ntindeau

Să prind-o mângâiere

A razelor de soare,

Pe care şi-o doreau.

Frumoşii irişi mă sfidau

Cu-albastrul lor de ape

Ca nişte cupe deschideau

Petale de mătase,

Stropite cu un abur pur

Şi parcă mă strigau.

Şi au rămas in satul meu

Să privegheze casa,

Pe care le-am lasat-o eu,

Lângă un râu agale,

Ce s-a-ntâlnit cu irişii

În drumul lui din vale.