Un produs Blogger.

Scufiţă Rosie şi moşii de vară

Dai dovada de simpatie?

Iti place acest post?

Doamne ce popor imaginativ avem. Vine unul la marginea pădurii cu un gioben, scamator, ai zice mai să scoată din el doi iepuri albi, şi ce să vezi; în locul urechiaţilor, doua panglici portocalii fluturând pe valul de admiraţie şi ovaţii ale poporului pedelist. De atâta emulaţie nici că se vedea scrisul cu fir de aur pe fond portocaliu, unde povestitorul însăilase proiectul noii constituţii şi împărţirea în opt a regiunilor administrative. Doar că nu impui aşa simplu basmele, romanilor!
Tocmai trecea pe-acolo Ponta, pe post de Scufiţă Rosie(ca să câştige voturi, îşi făcuse operaţie de schimbare de sex). Se ducea la Bunicuţa în pădure cu demâncare şi căscând gura la cinstita adunare, nu băgă de seamă că se lăsă întunericul. Acu n-aveţi a mă intreba cine-i Bunicuţa, că-n partida aia ce se crede învingătoare la viitoarele alegeri,  a rămas singura minte limpede, restul partizanilor, într-un glas unanim, stau cu limba busolei inţepenită pe nordul Băsescului, de se crede marinarul ditamai cometa.
- Dacă s-a făcut noapte, se lumină Într-un timp Scufiţa, n-am decât să mă fac frate cu lupu, că nu şti-n pădure de unde paşte primejdia. Dar nu frate, mai bine văr, tot sunt mâine moşii de vară, îi veni gândul din urmă, ăl bun.
- Imi zici vere, lupule, pân la moarte?!... Si Crinul privind visător dintr-o parte:
- Da, verişoară!
Prost scriptum. In timp ce culegeam aceste rânduri extrăgând umorul din top show-urile de glorie ale Realitătii, a venit burtiera care m-a aruncat definitiv si irecuperabil în neant. “Băsescu ciopârţeşte Romania!”. Nu-nţeleg socoteala. De la 41 la 8 unde-i ciopârţeala?...
Chit că piteştean get-beget, nu pricep nici la ei, cum să-mi caut la Ploieşti, cercei…

Din partea casei:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Advertisements

Advertisements