Un produs Blogger.

Lecturi incomode: "Viaţa după crahul petrolier" de Matt Savinar

Dai dovada de simpatie?

Iti place acest post?

Aşadar, civilizaţia umană, aşa cum o cunoaştem astăzi cu toţii, este pe sfârşite. Nu e sperietoare ordinară, ci concluzia unor profesionişti raţionali dar absolut îngroziţi de fenomenul global numit “Vârful Petrolului”.
Păcat, că pe plaiurile mioritice nu se prea cunosc aceste fapte. Adevărul e că românilor nici nu le-ar prea arde de asemenea “sperietori” – ei sunt prinşi în perpetua luptă cu sine însăşi.
La Bucureşti Băsescu şi Boc se tot căznesc să deprindă românul leneş şi corupt de pomenele psd-iste să muncească nemţeşte; iar la Chişinău politicienii basarabeni de mahala încearcă să convingă opinia publică europena şi internaţională, că de statul-fantomă R. Moldova au nevoie nu doar ei - politicienii, ci şi populaţia iobăgită a Basarabiei şi Transnistriei.
Realitatea, însă e de aşa natură, că dacă în anii 2010-15 este atins maximul producţiei de petrol (”vârful petrolului”), atunci în anul 2040 producţia va scădea la nivelul celei din 1980. Pe de altă parte, populaţia din 2040 va fi de cel puţin două ori mai mare decât cea din 1980, iar lumea va fi mult mai industrializată (deci mai dependentă de petrol) decât era în 1980. În consecinţă, cererea de petrol va incepe să depăşească dramatic producţia de petrol din lume. Acest lucru va genera creşteri spectaculoase ale preţului, economiile care depind de petrol se vor prăbuşi iar războaiele pentru resurse petroliere, inclusiv cele româneşti, vor deveni cronice.

Continuare post  a i c i >>>
sau treceti direct la "VIAŢA DUPA CRAHUL PETROLIER" de Matt Savinar 

Din partea casei:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Advertisements

Advertisements