Sunǎ dintr-un clopoţel și un înger își va primi aripile

          Hristos a înviat!

          Asearǎ clopotele învierii au redat luminii începutul unei noi vieţi. Așa cum a fost hǎrǎzit sǎ se înfaptuiascǎ prin suferinţǎ și har. Nu cu multe zile înaintea sǎptǎmânii luminate, aflat la Bran, într-un pridvor al palatului, mi-a atras atenţia atârnat de tavan, un mǎnunchi de clopoţei. Pe unul dintre pereţii sǎliţei se afla și o explicaţie pentru vizitatori, care mi-a rǎsunat deosebit de frumos la lecturǎ. “Sunǎ dintr-un clopoţel și un înger își va primi aripile”

          Puteai ridica mâna deasupra capului pentru ca îngerii sǎ se deschidǎ precum florile de cireș. Dar și îngerii probabil cǎ își au legile lor. Poate cǎ sunetul cristalin al clopoţelului n-ar fi trebuit provocat fǎrǎ discernǎmânt, poate doar la un cutremur sau o furtunǎ cu vânt puternic, sau la o mare bucurie, ni se dǎ voie sa provocǎm îngerii sǎ zboare nevǎzuţi printre noi.

          Pǎcatul oamenilor este acela cǎ nu știu sǎ-și înfrâneze pornirile. Crezând cǎ îngerii și Dumnezeul lor sunt întocmiţi ca și ei, unii mai orbi, alţii mai surzi, au turnat bronzul în clopote uriașe și le-au urcat în clopotniţe, legâdu-le cu sfori, sǎ fie siguri cǎ tunetul clopotului va fi auzit de îngeri. Și de atunci ecoul clopotelor rǎsunǎ  tot mai puternic cu fiecare zi care trece pânǎ la soroc.

          Doar în noaptea de înviere aerul se cutremurǎ si intra în carne

precum lumina prin cuiele lui Hristos.

*

 Și câteva imagini de pe masa noastrǎ de Paști

S-a prelungit sezonul de imperechere al cornutelor mari

Am citit undeva  pe net, într-un Atlas cu imagini, despre perioada de împerechere a cornutelor de rang înalt (parlamentari, deputaţi, primari, şefi de consilii judeţene). 
          Fauna politică derulează în faţa noastră, în aceste zile nesincronizate cu calendarul naturii, nu o spectaculoasă poveste de dragoste întârziată, ci o anomalie genetică agonizantă, cu puzderie de adulteruri şi trădări, prelungind cumva sezonul împerecherii, mult peste limitele normalului şi normele moralităţii..

Se cuvine, ca primă concluzie, să ne facem griji şi să  sunăm înaite de a ajunge acasă, soţiile, cu riscul asumat al telefoanelor ascultate, să n-avem surpriza să găsim în patul conjugal niscaiva cornute.

În continuare am să dau un citat din Atlasul sus amintit despre această specie:

„Masculul se numeşte cerb sau taur, femela ciută sau cerboaică, puiul sub un an

(vechime în partid), viţel sau viţea, cerbul sub doi ani, cerbulean sau coldan, iar femela de aceeaşi vârstă, junincă. Masculul este numit şi bou, iar femela vacă.

În funcţie de vârstă (în partid) şi de trofeu (sau funcţie), masculii mai sunt cunoscuţi şi sub denumirea de cerbi capitali, sau cerbi de selecţie, suliţari , furcari...”(Toate parantezele sunt ale autorului).

Sorin Frunzăverde desigur e cerb capital. El ani de-a rândul a încărcat frunze în căruţă, pentru iarnă, cu coarnele de la furcă, acolo la el în Severin, mereu popular, tot pe partea dreaptă. A găsit momentul acum să pună proptele, să echilibreze şi pe partea stângă. (Celălalt primar, de la Slatina, alde Vâlcu pare un cerb de selecţie, el a selectat bine şi când şi-a ales nevasta, pe frumoasa Lavinia şi de-aia n-o ţine cu el în partid). Ne-am lungii dacă am continua exemplele.

Mai bine citim din Atlas:

„Ca ordin de marime, masculii au greutatea cuprinsa intre 180 si 300 kg.”

Fără îndoială Cristian Popescu Piedone, uitaţi-vă la poză, are toate elementele boului în călduri. A încercat omul, după cum susţine pe la toate porţile şi la doamna Udrea:

„Sărumâna doamnă PDL! Sărumâna domnu’ UNPR!

L-au primit în curte, dar nu l-au lăsat în aşternuturi.

Trebuia să boncănească şi el undeva, USL-ul e mare şi cerbuleanul de Ponta l-a aşteptat cu braţele deschise, că la el în partid are juninci antrenate pentru toate calibrele.

Ca o a doua concluzie, voiam să zic, în războiul ăsta fierbinte, cu orgii, pasiuni şi trădări la mijloc, vorbind serios, nu-l văd deloc pe Preşedintele Boc. O fi plecat le Cluj?

Găina lehuză

Întrbarea mă bântuie de aseară, după ce am urmărit la B1 emisiunea junelui Nelu Barbu cu marele analist. Nu ştiu cum se rătăcise pe-acolo şi unul ce încă îşi zice, Dan Pavel...

Nu numai că maestrul nu s-a dat pe spate, ca toţi ceilalţi, comentând subiectul meciului transmis cu o seară înainte la Antena 3, dintre premier şi pastorul protestant,(nu mă pricep la religii, îl ştiţi; „părintele” protestatarilor din piaţă...), dar ne-a uimit încă o dată, încercând să ne lămureasca despre evidenţa faptului că găina, n-a precizat dacă era aceeaşi, a născut cu adevat pui vii.

Nu mă situiez nicidecum printre cei care i-au cântat lui MRU prohodul, atunci când acesta a hotărât să meargă la gâde punânduşi capul pe tocător în ringul de la antenă şi nu m-a surprins total nici măcelul administrat, când s-au răsturnat planurile. De mirare cum unii au putut gândi că acolo în ring va fi un meci de box, chit că înainte de pauză, am aflat pe surse, Dana Grecu se dezbrăcase ca la marile gale. N-a mai urcat în ring până la urmă n bikiny, să anunţe ultima repriză, în baia de aplauze a spectatorilor înfierbântaţi. A rămas în culise să-i facă pastorului respiraţie gură la gură.  

Nu insist să definesc tipul de confruntare; a fost un meci între categoria Muscă şi categoria Dex. Musca bâzie, zboară _ dexul e mult mai greoi, cum să alergi după muscă eventual s-o omori, astea erau premizele.

Dracu la pus pe gâde să vrea să citească cuvântul ăla din (sau dintre?) paginile dexului!  

I-a căzut Dexul în cap de-a rămas ca o găină lehuză după ce născuse puii vii.

Pănă la urmă vorba lui Cârstoiu, ciudoasă: „Noi ce-am câştigat? Măi oameni buni e un premier abscons, periculos,  din câte ştie nu ne-a spus nimic!”

Dar să revenim la oracolul nostru. Ce-o fi cu el? Să fie poziţia lui schimbată opusă valului doar deontologică, profesională? Simte ceva, de-a trecut la opoziţie? E, invidia că  MRU-ul are dexul mai mare? O fi supărat că n-a venit primul ministru, primul la el în emisiune, (s-a dus la papistaş) să-l ungă cu mir? O fi având ceva spaime sub acoperire şi ăsta le ştie? La pus Băsescu să-l încerce?

Pare circumspect, aşa de la-nceput. Îmi pun întrebări.

Caut şi eu ca maestrul în subtext o ştire.

Ultimul mucenic

Astăzi despre Dan Grigore. Nu artistul uriaş, ci demisionarul din CNA  sub povara de presiuni şi vorbe de ocară. Hulitul care a îndrăznit să cugete curat, cântărind cu instrumentele dreptăţii şi neascultând de poruncile venite de la Partid.

Se întâmplă în preajma zilei de 9 martie, zi ce aduce aminte de povestea celor patruzeci de mucenici, soldaţi creştini, siliţi să se închine idolilior şi refuzând închişi în temniţă să-şi trădeze credinţa, iar după 8 zile, condamnaţi la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei şi bătuţi cu pietre.

Picătura ce-a umplut paharul a fost greaua vorbă şi necugetată a celui care se crede viitor preşedinte, ca o umbră aruncată maestrului, cum că ar fi „lipsit de onoare”.

În ce lume, la noi sau aiurea, falnicul Stejar poate fi umbrit de un crin!

Nu mai punem la socoteală statura umbrei _ cea morală, cea profesională, cea a bunului simţ, clamată într-o revoluţie(de ce-or fi devenit revoluţiile caricaturi?...) _ şi care nu se ridică falsului preşedinte, nici până-n genunchi.

Mă uit în jur, tare mi-e teamă că repetăm povestea celor patruzeci de mucenici. Doar unul singur nu şi-a dat duhul atunci!

Ne-a rămas imaginea; în spatele convoiului de căruţe urnit către râu, mama lui purta pe umeri trupul strivit al feciorului încă viu, înălţând către cer rugi fierbinţi de a-i fi primit fiul în rândul celor morţi

Dea Dumnezeu, să nu-i încremenească pe umeri crucea!

Noi cand mai murim!?...

Starea naţiunii 2.Noi când mai murim?

Ne-a acoperit zăpada, îngeri din cer au turnat asfalt proaspăt, alb, peste acoperişurile caselor, peste munţi, peste văi, peste braţele copacilor de oţel sticlos îngheţate în armătură. Ţara e nivelată ca-n palmă, toată e o autostradă, pe care nu circulă deocamdată vehicule. Nu s-antărit asfaltul, nu s-au înlocuit roţile cu caucicuri de iarnă şi lanţuri, cu tălpigi de sanie. Încă  se ceartă în parlament şefii partidelor cine să taie panglica.

Iarna asta a venit ca un dar de la Dumnezeu, sau de la Comunitatea Europeană, nu se ştie sigur, nimeni nu mai spera să bifăm programul de autostrăzi, cel mai important obiecctiv de dezvoltare strategică a infrastructurii.  

(După ăia de la Institutul Naţional de Meteorologie, mai curând darul a venit de la ruşi, dar ne-am convins că nu trebuie să-i luăm în consideraţie...).  

Nu s-a putut conveni dacă meritul principal e al puterii, sau e meritul exclusiv al opoziţiei democrate şi de ciudă Boc a demisinat, iar Ponta şi Crin au intrat în grevă. Societatea civilă în frunte cu doamna Alina Mungiu Pipidi consideră pe bună dreptate că e, rezultatul incontestabil al protestelor comunităţii civice maturizate politic pe străzi de reflectoarele Antenelor care i-a bombardat cu raze infraroşii. Până la urmă tot la Cotroceni nu, e punctul nodal care i-a unit.

E sărbătoare naţională nu se mai munceşte. Toţi stăm în casă şi ne uităm la televizor aşteptând elicopterul. Televiziunile sunt prinse în competiţia de Grand Slam a breaking news-urilor. E ca la ruletă cănd se schimbă culoarea codurilor. Când galben, când portocaliu, câştigă cine anunţă primul culoarea roşie.

Dar de ce întârzie atât elicopterul? Ce noroc am avut cu programul de reabilitare a blocurilor! Prevăzătoare, doamna Udrea(de ce-or fi remaniat-o?), le-a cerut constructorilor să pună un geam termopan direct în acoperiş, să putem admira cum funcţionează scutul antiatomic de la Deveselu. Acum pe geamul ăla urmărim cu toţi cănd vine elicopterul.

Nu–nţeleg ce face primul ministru, e tânăr îl credeam mai energic de ce întârzie, s-a dus şi ăsta la Cotroceni să se pupuie cu Băsescu. El nu ştie că s-a terminat şampania!? Noi când mai murim!?...

Procesul crocodilului

Maria si crocodilul

          Ana, tânara mea prietenă învăţătoare, are o clasă de ţânci, băieţi şi fete, ar zice a lume rea, mai puţin dotaţi. Sunt în clasa treia, i-a preluat nu de mult şi încercă să-i ridice folosind metode moderne, să le câştige atenţia.

Azi am organizat, povestea – un joc cu judecători, cu avocaţi si juraţi. E o minune cum figurile ţâncilor mei s-au încărcat de răspunderi. Procesul era destul de limpede. La bară, pledoariile clare prefigurau verdictul. Făptuitorul din boxa acuzaţilor se prăbuşise cu cerul căzut pe el...

Cine la pus pe crocodil să-l tragă din barcă şi să-l înghită pe explorator!

Timpul sa scurs destul de repede, clopoţelul sunase de mult. Juraţii pare că aveau o problemă, voiau acasă. Fulgi mari de zadă se buluciseră dincolo de geamuri, chemându-i la derdeluş.

– Gata domilor jurati, ati ajuns la consens? I-am întrebat curioasă. Cu mutrişoarele supărate  s-au  întorc către mine.

– Noi vrem să-l condamnăm, dar nu ne-nţelegem cu Maria, ea singură voteaza împotrivă. Cu năsucul ei cârn, ridicat şi cu ochi senini Maria parcă-şi cere iertare, căutându-mi sprijinul.

– Întoarce-ţi-vă la dezbateri, e musai votul să fie unanim.

S-au întors, au reluat consultările şi nu după mult timp au venit înapoi cu verdictul.

 – Crocodilul e nevinovat doamnă! Uimită şi încurcată în roba mea imaginară, le-am cerut să-şi explice decizia.

– Păi n-a vrut Maria să se schimbe şi noi ne grăbim să mergem acasă.

I-am dat Mariei posibilitatea să-şi dezvăluie argumentele în logica ei.

– Eu l-am considerat nevinovat, crocodilul fiind carnivor...

De-aia l-am achitat doamnă Judecător!

Nole si Rafa

Nole si Rafa. Oameni si zei.

Dacă una măcar din cele opt vieţi ale lui Homer ar fi dăinuit până azi, legendarul poet epic n-ar fi putut lipsi din tribuna Rod Levar din Melbourne, la încleştarea teribilă dintre uriaşii Rafa şi Nole.

Operat de un mare chirurg oftalmolog rus, bandajul de la ochi i-a fost desprins doar cu câteva clipe înainte de începerea partiei, ca să-i poată fi dăruită bucuria luminii o dată cu fiorul fremătător al mulţimii în aşteptare.

Ce mic era Zeus cocoţat în scaunul lui de arbitru! Şi Afrodita asta logodnica sârbului, răcnind în spatele meu, pare mai războinică decât Atena.

Î n faţa oştilor pe locul marcat cei doi eroi s-au prins în luptă. Inima oprită a mulţimii fâlfâie când şi când ca o flamură subţire mişcată de vânt, de o parte şi de alta a fileului.  Cădeau amândoi şi se ridicau să o ia de la capăt sorbind putere din sticlele rânduite printre bulgări de gheaţă, unde se păstrează proapătă apa vie. 

După ce urcase dealul, soarele scobora întârziind să se piardă de partea cealaltă în orizontul fără de margini al întunericului. Braţele încă mânuiau din inerţie lama rachetei ca un snop de raze, dar se-nmuiaseră genunchii, pare că înotau în nisip.

Transfigurat Nole, cu o ultimă licărire de vlagă îşi ridică privirea către Dumnezeu. Acesta pare să-l fi auzit şi dând cu o mână un nor la o parte (acelaşi nor scuturat mai devreme), îşi întoarse faţa către el.

Ultima minge izbăvitoare. Fulgerătoare ca o părere de rău.

A fost un meci atât de lung şi atât de frumos.

Homer a plecat. Numai el poate scrie o epopee cu doi învingători.

Lupta cu Zmeul Zmeilor

Romanii sunt destepti

Anunt important. Oferta de iarna

Schimb de neveste

Teritorii interzise

Fenicienii aveau în vocabular cuvântul afar, adica praf. Au praf africanii şi azi cât deşertul Safara. Traversând îmbarcaţi în corabiile lor de cuceritori Mediterana, romanii i-au descoperit pe afrii, un trib berber, nu departe de Cartagina şi s-au luptat cu ei. Azi africanii, peste tot în lume, întorc paginile cu alte mize. Şi grecii au în fondul lor lexic, apfrike( fără frig).
           În criza de-acum, marile burse fac frisoane, îngheaţă când aud de greci.
           Continentul negru este al doilea pe Terra şi cel mai populat după Asia. Nilul, cel mai lung fluviu din lume se află aici, dar şi Sahara, cel mai mare deşert. Punctul cel mai înalt african e Muntele Kilimanjaro, cel mai de jos, e lacul Aral(156 m sub nivelul mării), situat în micuța țară Djibouti. Aici sunt pădurile ecuatoriale ,luxuriante, de nepătruns, dar şi pustiuri imense fără strelice de umbră pe sute de kilometrii, fără stropi de ploaie şir lung de ani.
           Cele mai mari bogăţii de pe glob stau alături cu cele mai sărace ţinuturi. Urmele celor mai importante şi strălucite civilzaţii (egipteană, feniciană), laolaltă cu cele mai vechi fosile cunoscute ale strămoşilor omului.
           Continentul contrastelor l-am parcurs în vis într-o Toyota Land Cruiser, nava amiral a japonezilor, 60 de ani de experienţă în off road.
           Primisem cerinţele probei de la SuperBlog. Bolidul de trei tone cu motorizare diesel, poate să treacă printr-un vad de apă adânc de maximum 70 centimetri şi are o gardă la sol minimă de 215 milimetri. I-am testat caracteristicile traversând o mlaştină care eram sigur că mă va înghiţii până la urmă. Ori mlaştina, ori crocodilul acela de pe malul fluviului Zambezi, înainte de a atinge "fumul tunător" cu alte cuvinte Cascada Victoria. Noroc cu babuinii ce i-au distras atenţia.
           Nu eram singur în Land Cruiser, Cofie, vechiul meu coleg din studenţie îmi pondera avânturile şi dorinţa de a mă abate din drum. Savana cu palmieri și baobabi și pădurea tropicală ne însoţea cu sute de pericole.
           Cofie avea o puşcă de vânătoare, dar fără îndoială i-ar fi tremurat braţul de sprijin în faţa unui leu răgnind. Nu eram dintre cei care dacă mi s-ar fi cerut să numesc cinci animale sălbatice din Africa, aş fi spus 4 elefanţi şi o girafă, dar dorinţa de a le observa comportamentul, acolo în cadrul lor natural depăşea precauţiunile de bun simţ.
           La un moment dat Land Cruiserul meu a nimerit în mijlocul unui cârd de gazele, jeep-ul meu nici pe departe nu e cel mai rapid model de acest gabarit de pe piaţă. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h este realizata în 11.7 secunde, iar viteza maximă a acestui model este de 175 km/h.
Gazelele parcă se jucau trecând cu uşurinţă pe lângă noi şi cu toate că nu simţeam denivelările terenului accidentat, sistemul de suspensie cinetică dinamică KDSS, controlat electronic făcându-şi datoria, la un viraj scurt, am atins fără să vreau unul dintre animalele în alergare şi acesta s-a răsturnat.
           Am frânat îngrijorat maşina, mângâind coapsa încordată a gazelei şi m-am trezit transfigurat de emoţii, plesnit peste mână, de blonda ce se culcase cuminte lângă mine aseară, căreia ii stricasem somnul cu gesturile mele ce deveniseră indecente in teritoriile interzise.
           Uşor buimăcit l-am căutat câteva secunde pe sub cearceaf pe Cofie, dar pielea lui cafenie nu strălucea nicăieri. Mulţumit, m-am întors cu spatele. 

           Puteam sa trec linistit la urmatoarea etapă.

Postare in cardul Concursului SuperBlog .

Bagheta magica

 
           Libertatea alegerii e panaceul autonomiei. Tema asta mă pune pe gânduri. Se dă câmpul alb, întins, adânc, tridimensional dacă vrei, în ecranul monitorului şi literele albe, ca nişte fulgi de zăpadă, gata pregătite de brainstormingul care stă să înceapă. Furtuna se dezlanţuie, viscolul se înteţeşte, o ceată de îngeri desenează pe schiuri cristiane coborând din cer. Cumva îmi zâmbesc şi trec mai departe sporovâind în treaba lor. Undeva în dreapta şi puţin în spate, un aluniş tânăr ascunde pădurea-mpietrită. Îmi scot briceagul şi retez scurt o nuieluşă dreaptă ca o rază, dintr-un tufiş. O ascut la vârf cum făceam în copilărie pe prundul râului când desenam în nisip. Cu ea va trebui să scriu pe zăpadă, mângâind aerul, acest eseu.
           Despre libertate poţi avea abordări multiple. Important e să ai totdeauna posibilitatea să alegi. Eu am ales să scriu în acest mod, chiar dacă pe margine, juraţii, mă presează, înjură şi fac gesturi obscene arătându-mi cu degetul că sunt reguli şi nimic nu e autonom.
           Eu folosesc Rent-a-car-ul.
           Azi vreau un automobil de culoare roşie, mâine unul argintiu, luni dispoziţia mea sufletească cere un alb murdar. Nu vorbesc de mărci, mă plictisesc repede, le schimb dupa caz. Doar în weekend când sunt cu blonda, ea conduce acelaşi tip de maşină luxoasă, o limuzină albastră rezervată din timp.      

          De ce nu conduc eu? Cum aş putea pierde spectacolul din stânga mea. Ţinuta ei perfectă, suplă, elegantă, uşor înclinată spre înainte, figura destinsă ce se deschide înflorind simultan cu apăsarea piciorului pe acceleraţie, şuviţa de păr ce-i intră în ochi cănd îşi întoarce spre mine scurt privirea senină, mulţumită, genunchiul uşor dezgolit cănd apasă ambreiajul, bucuria manifestată când depăşeşte "momâile din trafic":
           _ Ce-or fi căutând pe banda a doua!?...
           Fericit şi eu de fericirea ei i-am arătat pe tabloul de bord viteza. Depăşise de mult ce era admis. S-a aşezat în scaun retrăgându-şi uşor piciorul de pe acceleraţie.
           _ Libertatea dacă n-are norme, nici viaţa nu poate avea valori!

           A virat uşor la stânga trecând dincolo de marginea drumului şi a oprit în spaţiul tridimensional. Câmpul, altădată alb, era nimbat de flori multicolore. În jurul nuieluşei de alun am strâns un buchet şi i l-am oferit cu drag.
           Până la firma rent a car de unde închiriasem maşina am condus eu.

Aceasta postare este facuta in cadrul Concursului SuperBlog

Roata norocului

Roata norocului

Sponsor: Toyota
Nume proba: Toyota Yaris Noua Generatie 
Enunt proba:

In traficul aglomerat al oraselor, timpul trece mai placut in interiorul noului Yaris. Ghici de ce?

Zilele trecute, la Roata Norocului, îmi pică din cer un automobil Toyota Yaris Noua Generaţie. Legătura cerului cu jocurile de noroc, concernul Toyota şi subsemnatul, ştiam că nu era aşa la vedere, lucrarea lui Dumnezeu se făcuse probabil pe sub mână, la negru,  eu nefiind prea des dus la biserică.

Asta e! Se pare că păcătosului îi fusese prescrisă o graţie divină şi-ncă ce graţie –căci n-am avut timp să vă zic, minunea aia roşie nu coborâse din cer singură la mine-n curte, avea la volan o făptură blondă, superbă cu un zâmbet strălucitor ce mă îmbie şăgalnic să urc în habitaclu alături şi-mi şopti cu un glas catifelat că de-acum îmi stă la dispoziţie, cu toate cele.

Biet om, la 60 de ani, m-am temut la un moment dat cine ştie poate că ajunsesem deja în rai , dar m-am uitat împrejur, erau toate la locul lor în curte, Max în cuşca lui discret cum îl ştiu, cu botul pe labele din faţă se făcea că nu ne dă ataenţie şi doar în mijlocul aleii, micuţă, zveltă, buburuza roşie pregătită parcă să se strecoare pe carosabil în aglomeraţia diurnă sufocată a Bucureştiului.

N-am rezistat tentaţiei şi am deschis uşa aşezându-ma curios lângă îngerul blond.

Parcă intrasem deja într-o altă dimensiune. Uimit mă întrebam, în carcasa ce părea micuţă privită pe dinafară, cum de încape atâta spaţiu. Privirea copleşită de simţul echilibrat al liniilor puse pe planşetă şi transpuse cu rigoare în realitatea desfăşurată în faţa mea, dădea măsură spiritului creativ al japonezilor. Până când, apăsând uşor ambreiajul, coltul rochiţei de mătase-nflorată cu flori de cicoare i-a dezgolit goliciune genunchiului şi albeaţa pulpei ce urca rotund, alungit în dreptul manetei încrustate a schimbătorului de viteze.

În timp ce îngerul meu îmi povestea despre sistemul multimedia Toyota Touch, sistem inteligent de acces şi control al funcţiilor de bord cu ecran tactil de 6,1 color şi cameră video pentru marsalier, sistem de navigaţie şi servicii web – privirea avidă funcţiona mai mult cu simţurile estetice decât cele tehnice şi atunci când glasul suav l-a îndemnat:

– Atinge-l!

Degetele mâinii stângi sau îndreptat tremurând, rasfirate pe linia dulce a pulpei,  dar s-au oprit la timp într-o atingere întamplătoare, curentate de moliciunea placută a pielii, sprijinindu-se uşor ca să-şi continuie mişcarea către ecranul bordului a cărui fineţe m-a încurcat teribil neputând discerne unde localizasem cea mai mare satisfacţie tactilă. Era un model Luna echipat cu toate accesoriile, radio CD și port USB pentru conectarea dispozitivelor portabile iar pe ecran se afişau informaţiile furnizate de computerul de bord. După ce ne-am planificat traseul cu sistemul avansat de navigaţie prin satelit şi a activat avertizoarele privind limita de viteză şi camerele de supraveghere, mi-a arătat cum să mă conectez pe facebook să vorbesc cu prietenii. Credeţi cumva că mai era nevoie  de conexiunea aceea?

 Pe stradă, având o rază de bracaj doar de 4,7 metri, se strecura în trafic cu o agilitate deosebită

Astfel că am parcurs distanţa până la zona comercială de parcă rulam în viitor, că tot se poartă la SuperBlog, pe şoselele suspendate ale lui Oprescu, ce urmau să fie proiectate în timpul celui de-al doilea mandat.

Pe traseu mi-a vorbit despre ABS cu distribuţie electronică a forţei de frânare, despre sistemul de asistenţă la frânare, de controlul stabilităţii şi al tracţiunii, de indicatorul de avertizare pentru necuplarea centurilor de siguranţă, de scaunele cu tehnologie de reducere a riscului de traumatism cervical, de parcă la asta îmi stătea mie capul în momentele acelea unice în care parcă întinerisem.

Surpriză mare a fost când am realizat ce multe produse intră în portbagaj, iar sub podea am mai descoperit un spaţiu de depozitare ingenios, platforma având două niveluri. Înainte de a ne întoarce către casă, după finalizarea listei de cumpăraturi, îngerul meu blond a scos rece, din torpedoul ventilat pentru păstrarea alimentelor şi a băuturilor, un suc natural din boabe de rodii culese de la ei din grădina raiului şi mi l-a oferit spre delectare.

Ajunşi în curtea casei m-am uitat la consum. Cu plimbarea pe autostradă unde-am dat o tură ca să-i încerc viteza(175 km/h) împlinisem suta de kilometrii, iar consumul surpriză 4,8-5 litrii. Ce să mai zic, adevărată minune. Când să mă-ntorc mulţumit către înger, blonda mea dispăruse subit, iar alături mă trezii cu nevastă-mea.

– Pe unde-mi tot umbli pezevenchiule! De când te-aşteaptă fiică-ta cea mică să-şi ia maşina.


Postat in cadrul Concursului SuperBlog. Etapa VIII-a

Bubico

Solidar cu cel mai bun prieten al omului

Art. 1.375. Codul bunelor mamifere

Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale 
Proprietarul unui animal sau cel care se serveste de el raspunde, independent de orice culpa, de prejudiciul cauzat de animal, chiar daca acesta a scapat de sub paza sa.

Craiul de Bubico într-un moment de neatenţie, scăpă pe sub gard la Zambilica. Bag seama că se vorbiseră. Se iubiră teribil sub ochii îngăduitori ai lui Bismark, dulăul de curte al ofiţerului care şade cu chirie la Papadopolina. Când începu zavera, în ţipetele disperate ale Papadopolinei solicitând daune pentru onoarea vai stricată şi ruşinea caţeluşei, gata-gata să se-ncaiere cu mamitica ce venise să-şi ia baiatul interveni ofiţerul în solidar. Vă repar onoarea la amândouă. Galant ca el mai rar!

http://pasareacetii.blogspot.com

Postat in cadrul etapei a VI-a. Concurs proza arhiscurta Solidar cu cel mai bun prieten al omului

Partaj. Concurs proza arhiscurta

         Se judecau pentru partaj Adam şi Eva. Divorţaseră. Cui se cuvine grădina raiului. Justiţia dădea dreptate primului născut. N-au avut curaj să-l întrebe pe Dumnezeu. Au mers la Spencer Wels , marele genetician. Confruntând ADN-ul, a decis ingratul:

         – Eva este primatul mitocondrial. Ea s-a născut, comform datelor, cu 80000 de ani înaintea cromozomului Y, al bărbatului.

         – Nu se poate! Tin minte coasta cum m-a durut...

         – Stiu eu, măi Adam – când şi cum a conceput Dumnezeu!? Că mintea lui n-are geam!!!

Guilty pleasure

Guilty pleasure

Sponsor: ASUS
Nume proba: Plăceri vinovate

1.Scrie un post în care, plecând de la valențele sportive ale lui ASUS Automobili-Lamborghini VX7, să descrii una dintre plăcerile tale ascunse. Un „guilty pleasure” care poate nu cadrează cu imaginea ta de om cumpătat, dar în care te regăsești în întregime, care te umple de adrenalină.

Guilty pleasure

Pre mulţi îi va popi tema asta cu Lamborghini de la ASUS; lunecătoare, rafinată, misterioasă până la urmă.

Eram în Bucureşti, la Embassy, în seara lansării la noi a celui mai puternic laptop ASUS din gama sa, pregătită cu mult fast, dar de o simplitate dezarmantă. Sub tunurile reporterilor şi pădurea de blitzuri, fetele – strălucitoare în rochiile lor de nuanţa laptopulul negru metalizat, strunind pe podium provocator unduirile trupurilor lor fluide – păreau preocupate în cel mai înalt grad de minunea tehnică. Am ales s-o urmăresc pe cea blondă. V-ul, curajos croit, al cărui unghi ascuţit ţintea adânc între sânii orbitor de rotunzi şi albi, sublinia supleţea gâtului şi sugera dumnezeiască încântare, joc subtil al plăcerii şi fanteziei sculptorului din mine.

Putere si eleganţă în pasul sportiv al celor trei graţii ce parcă dansau în jurul furiosului taur, doar că nu fluturau – pânza roşie. Cumva, toreadorul eram eu, ascuns undeva într-un colţ al sălii, cu ochii gata să spargă aerul şi degetele resfirate, arzând de dorinţa de a atinge cu porii deschişi, conturul viu al liniilor perfect desenate în faţa mea. Nu mă puteam hotărî ce să ating mai întâi – statuia vie, sau tastatura luminoasă. 

O muzică învăluitoare şi aerul rece al nopţii m-a descoperit mai târziu într-un Lamborghini decapotabil, cu laptopul si blonda alături.

Post scriptum: Despre ASUS Lamborghini X7 aveti caracteristicile tehniceaici. Despre blondă, nu dau detalii

Nota:Postare in cadrul etapei a III-a SuperBlog

SuperBlog. Etapa I

ASUS. Un timp magic.

Etapa I

Cerinţe:  Scrie un post pe blogul tău în care să povesteşti o amintire dragă ţie, legată de puterea sunetului, explicând atât natura sunetului care îţi declanşează amintirea, cât şi încărcătura emoţională ce îl însoţeşte. Povesteşte felul în care noua generaţie de laptopuri N55 si N75 te poate ajuta în retrăirea acestei amintiri.

ASUS. Un timp magic.

            Sunt sigur că ar fi intrat pădurea în casa bunicului, dacă n-ar fi stabilit gârliciul ce se despletea alene, o linie peste care nu se trece. Doar sunetele din “cetatea verde”, sporovăiala vrăbiilor, glasul de primadonă îndrăgostită al mierlei, chemarea cintezoiului, întreg concertul nelămurit pentru mine, nu putea fi oprit.

            Dincoace de gârlici, în fundul grădinii, trei salcâmi uriaşi, nu erau altceva decât raiul pentru populaţia de albine, distribuită în şase stupi, adevărate cetăţi inespugnabile, către care mă conducea de mână bunicul, după ce mă echipase cu mască din plasă de sârmă şi mănuşi. El era prieten cu albinele, nu purta niciodată masca aceea ce semăna cu a unui astronaut.

            Îmi povestise deja câte ceva din organizarea matriarhală a familiei de albine, având deasupra matca, trântorii şi supuşii; dintre care unii, lucrători, adunând harnic din floare în floare, polenul, iar ceilalţi, străjerii, rămânând de pază la urdinişul stupilor, pentru ca nici picior de vietate să nu îndrăznească să tulbure, în căutarea mierii, siesta reginei.

– Dar ursul? L-am întrebat.

– El mai îndrăzneşte. Toată iarna a hibernat şi simte nevoia să-i fie pus sângele în mişcare. Nu pentru miere riscă el, ci pentru tratamentul cu acupunctură... Revigorat, după terapie, îi sfârâie picioarele lăsând în urmă roiul înverşunat.

Atunci s-a petrecut miracolul. Un fluture “cap de mort”, cu aripile şi abdomenul colorate în negru şi galben, cu semnul acela nedorit pe spate, după câteva volute de tatonare, a intrat în stup.

– Acum să vedem!

– Stai liniştit că nu se întâmplă nimic. Nu ştiu dacă urechea ta distinge!... Acest fluture, emite nişte sunete stridente care seamănă cu sunetele emise de o matcă tânără, abia eclozată, ce au darul să-i farmece pe străjeri. Cât timp ţine confuzia, fluturele bântuie fagurii. Şi... După o pauză scurtă:

– Uite-l! a ieşit deja, abia mai zboară de greutatea mierii.

*

Stau în faţa unui laptop Asus multimedia din noile generaţii N55 şi N75 şi mă minunez de puterea sunetului. Ascultând concertul pentru pian şi orchestră, urechea mea distinge subtilităţi generoase, în clapele pianului ce mângâie vibraţiile aerului. Dansul unui fluture, ciripitul înalt al păsărilor, mi-au  recreat UN TIMP MAGIC. Bijuteria de la ASUS, prin fidelitatea redării, profunzimea sunetului şi volumul incredibil de care e capabilă, mi-a amintit de întâmplarea cu albinele.

Cu siguranţă tehnologia Sonic Master, cea mai bună experienţă audio, nu poate fi oprită.


Nota: Aceasta postare este in cadrul Etapei I a Concursului SuperBlog

Protest la Alba ca Zapada

       

           S-au scris multe despre Albă ca Zăpada. Prietenul meu Lisandru taman ce ne servi o pilulă amară, zilele trecute(citiţi aici), în care povestea toate avatarurile scăpătatei prinţese; cum intră ea în incapacitate de plată şi pierdu şi casa piticilor, de – odată m-am cutremurat şi crezui că sunt reîncarnat într-o stană de piatră. Nu mai eram eu, Ion Toma Ionescu, devenisem Hăşmaşul Mare, iar Oltul şi Mureşul izvorau direct din ochii mei – chit că unu-i şaşiu şi mai rătăceşte veneticul, tot în Dunare se varsă. 

           Politică de mafioţi! Nu le-ajunge c-au defrişat Pădurea Mare vor să ne ia şi poveştile.

Notă: Personal, Lăzăroiu îmi place, e un poet bun, dar nu Albă ca Zăpada cu carnet de partid, aia e altă poveste... (tichie de mărgăritar) 

Linkuri de întoarcere către această postare

Astronomul bigam

Bietul primar a pierdut mandatul pentru bigamie! Nu-i uşor să-mpaci ciudaţii scuturaţi cu pământul de izbitura asteroidului. Să oferi egalitate de şanse pe raza comunei Buimaciidindeal. Vrea unul să se însoare cu o găină, cât timp plăteşte taxele musai să nu i te pui în calea fericirii. Când veni Profesorul, spilcuit, în costumul Armani, om serios, nu stă el cu ochii-n cer toată ziua degeaba, ştie ce face. N-a bănuit primarul că Zeta, viitoarea soţie, e o stea dublă. N-avea telescop la primărie.

Si nici ochi de ciclop

Varianta pentru Etapa II-a a concursului de proza arhiscurta Codul bunelor mamifere. Jos bigamia

Proza arhiscurta pe taraba

Pilula roşie. Concurs PA

Criză, an electoral, nu sunt bani – nu eşti la putere – cum câştigi voturile!? S-au făcut sondaje, dezbateri si nimic. Tutti capi din USL, supăraţi toţi trei, hotărâră Brainstorming. Ponta citi de pe bileţel:

–        Cu legi. 
Crin şi el :

–        Cu idei. 
Şi conservatorul lui Voiculescu, zi-i să-i zic:

–        Cu femei... şi continuă timid:

– Prindem, în platforma electorală, Programul naţional de accelerare a dezvoltării fătului.

–        Şi?...

–        Câte femei nasc la şapte luni, la şase luni, la cinci luni de la căsătorie?

–        La cinci luni măi omule, ce-ai înebunit!

                    –  S-a mai văzut!... S-ar rezolva o situaţie. N-ar mai trebui să dea explicaţii soţului, plecat de cinci luni, de ce s-a grăbit copilul să iasă. S-ar înscrie în Program şi-ar spune c-a luat pilule. Ponta prinzând-o din zbor:

–        Facem pilula roşie!...

Nota: Tot pentru Etapa I-a.
Sotul mamei copilului