Mai exista pareri scrise la adresa lui MIHAI EMINESCU?

O descriere facuta de I.L.Caragiale ne aminteste si inca ar trebui sa ne aduca imaginea vie ce trebuie purtata marelui nostru poet.O imagine care intre timp s-a ascuns printre jetoane ingalbenite la umbra banilor muldari si filmelor de duzina,a bolilor cu transmitere porcina si a tuturor inclinatiilor artistice ale mondenitatii din show-bizz-ul romanesc...Rusinea si proasta crestere ne-a educat intr-un spirit de sotron facand din bunul simt mici pietricele pe care dorim sa le aruncam cat mai departe..Iti place acest joc?Si daca raspunsul tau este negativ, de ce in toate productiile se vorbeste numai despre ce-ti place tie?

„Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.” (I.L. Caragiale)

Rugaciunea de MIHAI EMINESCU

Rugaciunea unui dac

Mihai Eminescu

Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici samburul luminii de viata datator,

Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeauna,

Caci unul erau toate si totul era una;

Pe cand pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata

Erau din randul celor ce n-au fost niciodata,

Pe-atunci erai Tu singur, incat ma-ntreb in

sine-mi:

Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii

Si din noian de ape puteri au dat scanteii,

El zeilor da suflet si lumii fericire,

El este-al omenimei izvor de mantuire:

Sus inimele voastre! Cantare aduceti-i,

El este moartea mortii si invierea vietii!

Si el imi dete ochii sa vad lumina zilei,

Si inima-mi implut-au cu farmecele milei,

In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers

Si-n glas purtat de cantec simtii duiosu-i viers,

Si tot pe lang-acestea cersesc inc-un adaos:

Sa-ngaduie intrarea-mi in vecinicul repaos!

Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila,

Sa binecuvanteze pe cel ce ma impila,

S-asculte orice gura ce-ar vrea ca sa ma rada,

Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida,

S-acela intre oameni devina cel intai

Ce mi-ar rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatai.

Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec,

Pan' ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrimi e sec,

Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,

C-ajung pe mine insumi a nu ma mai cunoaste,

Caci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,

Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o

Cand ura cea mai cruda mi s-ar parea amor...

Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor.

Strain si far' de lege de voi muri - atunce

Nevrednicu-mi cadavru in ulita l-arunce,

Si-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa

Ce-o sa amute canii, ca inima-mi s-o rumpa,

Iar celui ce cu pietre ma va izbi in fata,

Indura-te, stapane, si da-i pe veci viata!

Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc.

Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc.

Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,

Spre ura si blestemuri as vrea sa te induplec,

Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma

Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!

Invierea de MIHAI EMINESCU

Invierea

de Mihai Eminescu

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Inchise în tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc în mâini mosneagul cu barba ca

zapada,
Din carti cu file unse norodul îl învata
Ca moartea e în lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si

prada.

O muzica adânca si plina de blândete
Patrunde tânguioasa puternicile bolti;
„Pieirea, Doamne Sfinte, cazu în orice colt,
Inveninând pre însusi izvorul de viete.

Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic îti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plânsete duioasa
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul întuneric se sperie de soapte,
Douasprezece pasuri rasuna, miez de noapte,
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormânt rasare Christos învingator
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

Cântari si laude’naltam,
Noi, Tie Unuia,
Primindu-L cu psalme si ramuri
Plecati-va neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"

Rugaciune de MIHAI EMINESCU

Rugaciune

de Mihai Eminescu

Craiasa alegandu-te
Ingenunchem rugandu-te,
Inalta-ne, ne mantuie
Din valul ce ne bantuie;
Fii scut de intarire
Si zid de mantuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila Sfantului
Umbra facem pamantului,
Rugamu-ne-ndurarilo r,
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plangeri,
Regina peste ingeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!

Rugaciune de MIHAI EMINESCU

Rugaciune

de Mihai Eminescu

Nadejde si-ntarire
si zid de mantuire
pe tine castigandu-te,
ingenunchem rugandu-te:
de chinuri ce ne bantuie,
Marie, tu ne mantuie!

O, Sfanta Marie!
Tu, maica durerilor,
regina tariilor,
taria soliilor,
izvoru-ndurarilor
luceafar al marilor,
indura-te, pleaca-te,
nadejdea corabiei,
invingerea sabiei,
limanul sarmanilor
si soarele anilor,
balsamul ranitilor,
norocul iubitilor,
o, da-ne tarie,
Sfanta Marie!

Iisuse Hristoase,
de oameni iubitorule,
Mantuitorule,
izvor mantuirilor,
de acum si pururea
si-n vecii vecilor!

Am citit poezia pe un blog si mi s-a parut foarte interesanta. Enjoy!

Maimuţa ofensată

Odată, o maimuţă din evul anecdotic
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: ATENŢIE! Sunt foarte ofensată..
Circulă-n lume o vorbă deloc adevărată
Că OMUL ar descinde din buna noastră rasă..
Însăşi această idee îmi pare odioasă.
Aţi pomenit vreodată divorţuri între noi,
Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război?
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali,
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungeri?
În neamul nostru nobil, nu vezi aşa prostie.
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici terorilti, nici dogme, nici luptele de clasă,
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea de maimuţe, COCOTIER PRIVAT,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa-zise mame..
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
Chiar de aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator.
Şi iată încă una din lumea cea de jos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziţii, nici libertate-n lnţuri
Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri
Nicio îndoială ce duce la ateism,
Nici ordini mondiale, nici materialism..
E adevărat că omul a coborît ca soi,
Dar, să fim rezonabili, n-a coborât din noi!